De 4 zile bag ca migul: 5, 6, chiar 8 ore de computer pe zi, iar restul zilei întâlniri, discuții, hârțoage. Și totul pentru că mi-am propus să nu mai las să treacă încă un an peste Muzeul Brandurilor, un proiect început în mediul online, fără să-l scot în offline. Pregătesc o expoziție de branduri vechi ploieștene, fix în buricul târgului, cum nu s-a mai făcut niciodată: stradal, gratuit, pe termen lung. Iar asta vine cu niște sute de ore de muncă, de la digitalizat, printat până la făcut aranjamente logistice și obținut aprobări. Povestea se leagă, dar mă și epuizează. Așa că azi, fiind vineri, mi-am propus să mă premiez pentru munca depusă. Cică auto-recompensarea face bine psihicului, dacă atingi jaloane importante și nu primești nimic începi să crezi că nu meriți nimic. Or, eu, mai ales azi, după câteva ore în trafic și câteva ore într-o hală de producție, meritam de-a dreptul o perfuzie. Dar pentru că nu-s nici ipohondru, nici un mare fan al tratamentelor medicale, mi-am oferit o altfel de recompensă. O saramură de crap, la Restaurant Berbec, singurul local de la kilometrul zero al Ploieștiului, cel mai vechi local al Ploieștiului și singurul brand care apare de trei ori pe acest blog.
Nu m-am dus cu mâna goală. Cum proiectul despre care vă povesteam mai sus include și câteva reclame vechi cu acest loc, le-am printat cu proritate și le-am luat cu mine să le montez pe terasa Berbec, ca promo, preview, momeală, teaser la expoziția ce va urma. Am vorbit cu Paul, managerul Hotelului Central (numele modern al Hotelului Berbec), mi-a dat aprobarea, și în 40 de minute am terminat și cu asta.
M-am spălat pe mâini, regulamentar, mi-am luat un espresso scurt și am aprins o țigară. La ora la care m-am dus eu pe terasă mai erau doar câțiva turiști, lucru care-mi convine de minune, pentru că turiștii de Berbec/Central te lasă în pace, n-am văzut niciodată în locul ăla turiștii cretini pe care-i vezi la mare sau la munte, ăia care urlă, vorbesc tare sau bântuie cu boxa după ei. V-am mai zis, cred, că la Terasa Berbec nu vezi nici milionarii de căcat ai orașului, pentru că ăștia nu pot mânca o salată dacă nu li se vede sigla mașinii prin gard (or terasa e complet izolată de stradă). În această atmosferă zen, cu toate treburile terminate dar și cu stomacul lipit de coloana vertebrală (zero mese, în ultimele 16 ore) am decretat că sunt gata pentru răsfăț. Cincisprezece minute mai târziu, în fața mea ateriza ea:
Mănânc preparatul ăsta, aici, de vreo cinci ani. Aș putea să scriu despre el ca despre o femeie. N-o fac niciodată, pentru că nici nu-s critic culinar, nici nu am habar cum se face, ca să pot să explic subtilitățile de gust. În termenii mei, de om simplu, pot să spun doar că saramura de pește de la Central pare că este soția papilelor mele gustative și că au o căsnicie bazată pe chimie pură, de-aia cum (sper că ți s-a întâmplat și ție), te face să iubești pe cineva ani la rând ca și cum ar fi ziua în care te-ai îndrăgostit.
Am mai scris într-un text anterior că uneori n-am chef să scriu despre acest local, ca să nu mă trezesc acolo, când mă voi duce din nou, cu cine știe ce proști sonori, în bermude cu dungi, însoțiți de un copil educat prost care urlă printre mese pentru că tâmpita de mă-sa, soția tipului cu bermude de idiot, a citit pe net imediat după ce a terminat Capra cu Trei Iezi că trebuie să lași copilul să se exprime urlând. Pe de altă parte, la ce mizerii se prepară și se vând în cârciumi cu pretenții din Ploiești, să scriu despre saramura asta este un serviciu pe care-l fac comunității, dar și echipei de la Central/Berbec, pentru că fără clienți, locul ăsta n-ar mai exista.
Așa că scriu și te îndemn să încerci măcar o dată ce-am mâncat eu azi. Du-te ca mine, la prânz, dacă vrei să mănânci ceva bun și să pleci. Du-te cu prietenii și/sau colegii pe la 6-7 seara, când răcoarea și liniștea se instalează pe terasă să puteți discuta în voie cu furculițele ân mâini. Sau du-te după 9 seara, cu pisi îmbrăcată frumos, dacă vrei să pui lângă farfuria cu umami și o sticlă de vin bun, și câțiva pași de dans cu pisi, pe muzica bandului de pe terasă și niște romantism d-ăla autentic, de om muncit și ușor cherchelit.
referințe / rezervări / contact Restaurant Berbec, parte a Hotelului Central, aici: (website, facebook, delivery).
